IBM Deep Blue

Anii 1996 şi 1997 au rămas în istoria şahului alături de nume precum Garry Kasparov şi Deep Blue. Dacă despre Garry Kimovich Kasparov se ştie că a fost unul dintre cei mai mari jucători de şah din toate timpurile, trebuie să aflăm cine este misteriosul Deep Blue…

Concurentul lui Garry poate fi aflat de data aceasta mai degrabă întrebând Ce în loc de Cine, pentru că este vorba de o maşinărie de jucat şah, un supercomputer. Deep Blue a fost un supercalculator construit de IBM special pentru a juca şah împotriva celui mai bun jucător uman. Sigur sunteţi curioşi să aflaţi cine a câştigat, aşadar iată primele rezultate:

Partida desfăşurată în anul 1996
Jocul 1:  Deep Blue – Kasparov  1–0
Jocul 2:  Kasparov – Deep Blue  1–0
Jocul 3:  Deep Blue – Kasparov  ½–½  (remiză)
Jocul 4:  Kasparov – Deep Blue  ½–½  (remiză)
Jocul 5:  Deep Blue – Kasparov  0–1
Jocul 6:  Kasparov – Deep Blue  1–0

Prima partidă se încheie astfel în 1996 cu victoria lui Kasparov împotriva computerului IBM Deep Blue cu un scor de 4 la 2! De memorat este jocul 1 pentru că a însemnat prima victorie într-un campionat a unui computer jucător de şah în faţa celui mai bun jucător uman. Precum vedeţi scorul final, Kasparov şi-a revenit repede şi a obţinut 3 victorii, 2 remize şi un succes răsunător!

Kasparov-Deep-Blue-2

Aşa cum era şi de aşteptat, anul 1997 aduce partida revanşă, de data aceasta computerul de 1,4 tone a fost puternic îmbunătăţit şi poreclit Deeper Blue. Dacă Garry putea examina 3 poziţii pe secundă, noul Deep Blue putea evalua acum 200 de milioane de poziţii pe secundă, fiind chiar de două ori mai puternic decât în 1996! Evenimentul, considerat cel mai spectaculos din istoria şahului, s-a desfăşurat cu noi rezultate interesante:

Partida revanşă desfăşurată în anul 1997
Jocul 1:  Kasparov – Deep Blue  1–0
Jocul 2:  Deep Blue – Kasparov  1–0
Jocul 3:  Kasparov – Deep Blue  ½–½  (remiză)
Jocul 4:  Deep Blue – Kasparov  ½–½  (remiză)
Jocul 5:  Kasparov – Deep Blue  ½–½  (remiză)
Jocul 6:  Deep Blue – Kasparov  1–0

Kasparov-Deep-Blue-1

Partida revanşă s-a încheiat astfel surprinzător, Deep Blue învingând pe Kasparov cu scorul 3½ – 2½! Au existat şi momente când Kasparov a reclamat că echipa IBM trişează intervenind cu decizii umane în timpul jocului, însă IBM a declarat că singurele intervenţii umane au fost efectuate exclusiv între jocuri, pentru a consolida punctele slabe din jocul calculatorului descoperite în timpul partidei.

IBM-Deep-Blue

Din cauza numărului mic de partide jucate cu şahişti ratificaţi oficial, computerul Deep Blue nu a fost ratificat în ierarhia şahiştilor, însă a fost şi se pare că va rămâne cel mai rapid computer ce a jucat faţă în faţă cu un şahist uman, campion mondial!



IBM Deep Blue publicat: 2020-11-08T09:35:50+02:00, actualizat: 2020-11-08T10:01:00+02:00 by Călătorie în Trecut