Logistics Cargo Carrier LCC-1

Transporturile terestre din ziua de azi cunosc o răspândire extremă. Serviciile naţionale şi internaţionale de transport marfa de desfăşoară la scară foarte mare şi includ tot ceea ce este necesar: transportul propriuzis pe distanţe mari, garanţia pentru securitatea mărfii, monitorizarea transportului, dispecerate pentru rezolvarea situaţiilor neaşteptate, colaborări directe cu firme de import-export, asigurarea transporturilor la temperatură controlată, asigurarea soluţiilor de încărcare descărcare a produselor grele, asigurarea transporturilor agabaritice, asigurarea transportului în siguranţă al produselor periculoase etc. Totul pare pus la punct, însă un lucru pare greu de rezolvat chiar şi în ziua de azi: transportul mărfurilor în zone neumblate, arctice, în care nu există nici şosele şi nici căi ferate, unde probabil nici vapoarele şi nici avioanele nu pot ajunge…

În anii 1950 se încerca de zor găsirea unei soluţii la o asemenea posibilă solicitare, chiar şi măcar din necesităţi militare. Compania LeTourneau, renumit producător de echipamente şi vehicule grele, crease mai multe modele de asemenea vehicule speciale şi în final a îmbinat cele mai bune soluţii pentru crearea vehiculului YS-1 Army Sno-Train. Armata SUA i-a schimbat însă denumirea în Logistics Cargo Carrier, respectiv LCC-1.

LLC-1-1

Noul vehicul era de fapt un tren terestru ce nu mergea pe şine ci pe pneuri, şi nu oricum ci pe teren accidentat şi acoperit cu zăpadă. Trenul diesel-electric era de fapt un vehicul 16×16 constituit dintr-o locomotivă şi 3 remorci, fiecare având 4 pneuri uriaşe cu diametrul de 3 metri, acţionate fiecare de câte un motor electric. Trenul lung de 53 metri puteau efectua în condiţii vitrege un transport de marfă special, având o sarcină totală de până la 45 tone.

LCC-1-2

Locomotiva conţinea două compartimente legate între ele printr-o articulaţie mobilă. Primul compartiment consta din cabina echipajului, un spaţiu încălzit ce găzduia pe durata deplasărilor cele 3 persoane din componenţa echipajului. La capătul celălalt al articulaţiei se afla compartimentul tehnic şi conţinea motorul principal de 600 cai putere, generatorul electric şi rezervoarele de combustibil. În partea din spate era montată o macara independentă cu ajutorul căreia se puteau efectua diverse operaţiuni de încărcare, descărcare şi reparaţii.

LCC-1-5

Lansat în anul 1956, LCC-1 a intrat în posesia armatei americane şi a efectuat cu real succes diverse misiuni de transport logistic prin zonele nordice. Principala misiune a fost completarea sistemului de radare din zonele nordice (regiunea arctică a Canadei, coasta de nord şi Alaska, alături de Islanda, Insulele Feroe şi Groenlanda), ce avea ca scop prevenirea timpurie în cazul unui atac pe apă, pe uscat sau pe calea aerului dinspre partea nordică.

LCC-1-4

Deşi autotrenurile sunt extrem de populare astăzi pe autostrăzile Americii, LCC-1 face parte dintre cele 5 asemenea trenuri realizate vreodată, singurele care puteau merge pe aproape orice tip de teren şi în special pe zăpadă. Deşi şi-a făcut treaba cu succes, după doar câţiva ani acesta a fost scos din uz, lăsând locul elicopterelor de mare tonaj să facă respectivele transporturi într-un mod mult mai convenabil.

LCC-1-3

Uriaşul vehicul a fost abandonat în Alaska, unde se află şi acum complet, cu generatorul inclus, cu roţile uriaşe şi cu 10 vagoane, toate părăsite în ciuda serviciului de succes şi a componentelor ce ar mai fi putut fi probabil utilizate sau valorificate într-o formă sau alta…

Logistics Cargo Carrier LCC-1 publicat: 2016-05-24T20:09:53+00:00, actualizat: 2017-01-03T07:45:45+00:00 by Călătorie în Trecut