Zander Machines

Frumuseţea corpului, atât la femei cât şi la bărbaţi, este printre primele obiective în viaţa modernă. Vizitând orice magazin de rochii veţi remarca tendinţa insistentă de a vă pune în evidenţă corpul frumos prin rochii sexy, decoltate şi care învăluie silueta punând în evidenţă formele sale. În plus, termeni noi precum dietă, slăbire, fitness, sau culturism, bodybuilding, sala de forţă, nu vă mai surprind deloc, şi asta mai ales după amploarea dezvoltării acestei activităţi în ultimii ani.

Dar de ce acest succes şi această amploare? Pentru că antrenamentul fitness menţine şi îmbunătăţeşte sănătatea, tonifiază musculatura, elimină kilogramele în plus, creşte condiţia fizică şi nu în ultimul rând, înfrumuseţează corpul. Nimic mai adevărat până aici dar, aflându-ne pe acest site, trebuie să ne întrebăm oare când au apărut primele asemenea echipamente? Să ne întoarcem în trecut…

Călătorim în trecut până în anul 1860, an în care descoperim activitatea inventatorului Gustav Zander. Fizician şi ortoped suedez, Zander este inventatorul primelor aparate de gimnastică acţionate mecanic, maşinării medicinale şi de fitness, cunoscute şi sub denumirea Zander Machines.

Aparatele moderne de gimnastică erau prevăzute cu pârghii şi greutăţi reglabile şi permiteau antrenarea controlată şi în trepte numai a anumitor grupuri de muşchi.

Despre succesul său cred că aţi anticipat, maşinăriile sale au câştigat nenumărate premii la expoziţiile internaţionale şi, cum era de aşteptat, în anul 1865 profesorul de fitness Gustav Zander deschide Institutul Zander în Londra, ba mai mult în anii ce au urmat, Institutele Zander au fost înfiinţate peste tot în lume. În 1896, Zander devine membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia.

Am descoperit mai devreme anul apariţiei primelor maşini de antrenament, iar acum vom înţelegem şi scopul pentru care au fost ele create. Înţelesul termenului fitness este foarte larg putând fi echivalat cu menţinerea condiţiei fizice; obţinerea stării de bine indiferent de condiţia anatomică, fiziologică sau psihică; activitate de gimnastică; un simplu sport pentru sănătate; activitate pentru reglarea proceselor de adaptare ale corpului uman…

Indiferent cum traducem această activitate de fitness, am constatat cum în timp, necesitatea apariţiei maşinăriilor acţionate mecanic şi evoluţia acestora a fost evidentă. Descoperirile tehnologice şi industrializarea, au preluat munca fizică a omului şi au transferat-o maşinilor automate. S-a născut însă în acelaşi timp, necesitatea omului de a utiliza şi alte tipuri de aparate… cu scopul compensării lipsei exerciţiului fizic, mai exact a sedentarismului.

Aşa arătau primele aparate de gimnastică, aparute încă în urmă cu 150 ani!, care au stat la baza maşinăriilor moderne de fitness din ziua de azi.

Zander Machines publicat: 2017-05-18T16:27:34+00:00, actualizat: 2017-05-18T16:34:52+00:00 by Călătorie în Trecut