Edsel Citation

A fost odată o maşină frumoasă, dar urâtă. Adică la prima vedere mie mi s-a părut foarte frumoasă, dar am aflat că alţii au considerat-o urâtă. Adică nu complet urâtă ci doar parţial şi asta din cauza unui singur element de design! Despre ce maşină este vorba?

În marea competiţie a anilor 1958-1959 automobilele Edsel Citation îşi căutau cumpărătorii. Aceştia nu se înghesuiau să le cumpere din cauza unui singur element de design aşezat neinspirat în masca din faţă a automobilelor şi care avea o formă alungită vertical.

Edsel-Citation-1

Iniţial am considerat că acel element conferă unicitate mărcii, însă alţii au fost de altă părere. Una e să îţi dai cu părerea la o primă vedere şi alta e să o conduci pe stradă şi să fii ţinta ironiilor. Vi se pare o maşină urâtă? Parcă nu ar fi, însă foarte mulţi au ironizat acel element alungit al măştii comparându-l cu un capac de toaletă sau cu o vulvă, iar alţii au lansat glume cum că Edsel seamănă cu un Oldsmobile care suge o lămâie, sau că dacă i-am pune păr pe margine am obţine astfel o Ethel. Auzi tu, glume …

Edsel-Citation-3

A reuşit oare compania Ford să răzbească împotriva acestui curent potrivnic? Poate că nu vă vine să credeţi, dar nu a reuşit. Odată răul creat iremediabil, nici măcar modelele următoare precum Edsel Corsair sau Ranger nu au reuşit să aducă vânzările aşteptate.

Edsel-Citation-5

Ford Motors Company a pierdut astfel câteva sute de milioane de dolari, iar programul Edsel a fost oprit după doar 2 ani, rămânând în istorie ca unul dintre cele mai mari eşecuri ale marilor corporaţii în a înţelege preferinţele consumatorilor americani.

Edsel Citation

Cum a fost posibil ca o asemenea maşină luxoasă, modernă şi impunătoare să nu fie apreciată şi vândută la adevărata sa valoare, în primul rând din cauza unor glume ce au generat reţineri, parcă rămâne în continuare un mister greu de înţeles chiar şi de către experţii în marketing …

Edsel Citation publicat: 2014-12-18T16:02:02+00:00, actualizat: 2017-01-03T07:45:45+00:00 by Călătorie în Trecut