Automobile ciudate din trecut (2)

Nu vreau să fiu răutăcios, dar trecutul a dat naştere şi unor monştri ciudaţi în frumosul univers al automobilelor. Mă întreb, atunci când acestea au fost create, oare au existat impedimente de ordin tehnic pentru a le crea neapărat în această formă? Sau creatorii lor le vedeau pur şi simplu altfel decât le vedem noi astăzi şi le considerau chiar… frumoase?

Personal, cred cu tărie că un automobil trebuie să aibă cel puţin o formă care să nu şocheze la prima vedere pentru a avea o minimă şansă la atragerea şi câştigarea publicului şi implicit la atingerea succesului dorit. Iată în continuare câteva dintre maşinile trecutului care nu prea au reuşit acest lucru…

Aurora

La o primă vedere, acest automobil pare că a stat cam mult în soare şi s-a deformat din cauza căldurii. Barele negre parcă s-au pleoştit de căldură, botul parcă are toate muchiile inflamate, iar parbrizul s-a umflat cumva tocmai în direcţia de mers…

Aurora

Iată şi adevărul: 1. automobilul a fost construit în anul 1957 de un preot care a îmbinat credinţa cu designul auto…; 2. design-ul a fost special conceput astfel, pentru a fi cel mai sigur automobil din toate timpurile…

Fiat S76

„Bestia din Torino”, aşa s-a mai numit maşina de curse ce a luat naştere în anul 1911 din dorinţa de a doborî recordul de viteză terestră deţinut de Blitzen Benz. Având o coadă ascuţită ca de albinuţă, Bestia s-a remarcat printr-un design înalt şi extrem de îngust al motorului şi caroseriei.

Fiat-S76

În ciuda caroseriei ciudate, de vreo 3 ori mai înaltă decât lată, şi a conductelor inestetice, care ne duc cu gândul la drenaj, maţe sau caltaboşi, maşina a reuşit să atingă o viteză record de 290 kilometri pe oră!

Zundapp Janus

De ce Janus? Pentru că Janus era un zeu roman ce avea 2 feţe, una în faţă şi una în spate. Aşa şi cu maşina următoare, ce a fost produsă în 1957, nici nu ştii care este faţa şi care este spatele…

Zundapp-Janus

Lipsindu-i uşile laterale şi având un design tip „Janus”, probabil la fiecare utilizare trebuia să te dumiresti mai întâi în care parte pui bagajele şi pe care parte te sui în ea…

Wolkswagen (Colani Prototype)

În anul 1977, renumitul designer Luigi Colani propune pentru Wolkswagen următorul prototip.

Wolkswagen-Colani-Prototype

Nu l-am văzut pe străzi. Să nu fi fost acceptat din cauză că era mult prea arcuit şi mult prea găurit?

Bond Bug

În anul 1970 cine dorea o maşină mini cu 3 roţi, putea cumpăra un Bug de culoare portocaliu strălucitor. Cumpărătorii au crezut iniţial că este o alegere bună însă ulterior au regretat investiţia. Criticile specialiştilor şi ale publicului au fost severe!

Bond-Bug

Criticii au spus: maşina este bizară, ridicolă, scumpă şi slabă, este o „Satsuma pe roţi!”. Ce a zis publicul? Când un şofer se suia într-o asemenea maşină, cei din jur descoperind fapta ziceau cu compătimire „Aaa, e un triciclist…” şi îl considerau începând de atunci doar un „ratat simpatic”…

Stout Scarab

Să încheiem într-o notă veselă, şi asta nu pentru că maşina următoare ar fi prea frumoasă, ci pentru că ne amuză zâmbetul larg afişat pe boticul acestui automobil…

Stout-Scarab

În ceea ce priveşte denumirea „Scarab”, remarcăm imediat că acest automobil produs de Stout în 1932 chiar seamănă cu Scarabeul sacru, micuţul gândăcel de bălegar asociat în mitologia egipteană cu zeul soarelui.


Automobile ciudate din trecut (2) publicat: 2016-09-30T06:39:12+00:00, actualizat: 2017-01-03T07:45:45+00:00 by Călătorie în Trecut