Jocul Hard Truck Apocalypse

Jocurile de tip Hard Truck ne-au încântat de fiecare dată pe parcursul apariţiei lor pentru că îţi dădeau ocazia mânuirii fără niciun risc real a unor vehicule grele şi dificil de condus. Pe lângă acestea au apărut şi o mulţime de jocuri online cu camioane ce îţi oferă în foarte scurt timp ocazia de a juca jocul preferat în diverse ipostaze. Aşadar aveţi ce juca, fie că trebuie să tractaţi şi să parcaţi camioane lungi, fie să transportaţi o anumită încărcătură pe un drum accidentat. În oricare dintre jocuri transportul trebuie să se facă cu mare atenţie, pentru a nu pierde marfa care după caz poate consta în automobile, cutii, butoaie, apă, lapte, zombi etc. Şi pentru că într-unul din aceste jocuri am văzut şi camioane de luptă, mi-am amintit imediat de un joc mai vechi, tot cu camioane, însă complet diferit …

Jocul Hard Truck Apocalypse a fost realizat în anul 2005 de către compania rusă Targem Games. Acţiunea se petrece într-un decor apocaliptic, Pământul aflându-se în urma unui dezastru de proporţii, ca urmare a prăbuşirii unui obiect ceresc neidentificat. Deoarece atmosfera a devenit astfel otrăvitoare, toţi supravieţuitorii trebuiau să poarte măşti speciale pentru a supravieţui …

Hard-Truck-Apocalypse-01

Oamenii s-au regrupat ulterior în sate şi oraşe şi au supravieţuit cumva cu ajutorul măştilor, însă în afara lor se aflau încă rebelii atacatori ce prădau călătorii şi distrugeau transporturile. În aceste condiţii vitrege jucătorul este eroul salvator, singurul care se încumetă să efectueze transporturi de marfă între localităţi. El câştigă astfel bani inclusiv din diverse alte joburi oferite şi din vânzarea mărfurilor recuperate de la prădători. Toate acestea se întămplă într-o continuă apărare în faţa rebelilor, personajul strângând bani pas cu pas şi cumpărând maşini şi arme din ce în ce mai performante şi mai puternice.

Hard-Truck-Apocalypse-03

Vehiculele disponibile încep cu un o dubiţă şi se termină cu un camion gigantic, toate puternic blindate, iar armele disponibile constau în puşti, mitraliere, mortiere, rachete, mine, lasere şi arme energetice.

Hard-Truck-Apocalypse-02

Povestea jocului este S.F. şi foarte frumoasă. Totul începe cu un tânăr ce pleacă în căutarea tatălui său, firul jocului incluzând subiecte variate dintre care vă dezvălui: apariţia unei fete numită Alice, confruntări repetate cu gangsterii şi cu şeful acestora, apariţia unui oracol ce îl ajută să ajungă la monştrii din Deşertul Morţii care şi-au pierdut minţile, lupta cu Oracolul care a devenit mai târziu inamic opunându-se găsirii sursei de poluare, căutarea sursei de otrăvire a aerului cu ajutorul extratereştrilor şi în final blocarea acesteia pentru salvarea locuitorilor planetei.

Jocul Hard Truck Apocalypse publicat: 2015-08-05T20:28:04+00:00, actualizat: 2017-01-03T07:45:45+00:00 by Călătorie în Trecut