Cineorama

În anul 1897 a fost patentată o altă minune tehnologică a trecutului, Cineorama. Este vorba de un ansamblu tehnologic pus în practică şi testat atât de devreme de inventatorul Raoul Grimoin-Sanson, însă care a fost desăvârşit abia în anul 1955. Dar să aflăm mai multe despre el.

Cinéorama a fost un proiect ce a pornit ca idee de la mai vechiul concept al picturilor panoramice şi a fost realizat cu ajutorul noii tehnologii, recent inventate şi anume proiecţia cinema.

10 proiectoare compuneau imaginea panoramică în unghi complet de 360 grade, desigur în sistem sincronizat, şi o proiectau pe tot atâtea ecrane mari având 81 metri pătraţi fiecare. 10 filme de 70 mm lăţime memorau informaţia necesară simulării unui zbor cu balonul deasupra Parisului.

Cineorama-1

Cu ocazia expoziţiei din anul 1900 de la Paris, totul a fost reprodus până în detaliu şi pregătit astfel încât, nu mai puţin de 200 persoane să poată viziona filmul panoramic direct dintr-o uriaşă nacelă de balon.

Cineorama-2

Filmele au fost realizate iniţial dintr-un balon real, antrenarea filmelor fiind sincronizată prin cuplarea celor 10 aparate de filmat la un singur motor de avans. Proiecţia celor 10 filme s-a făcut în acelaşi mod sincronizat, însă în sens invers, astfel ceea ce la filmare a însemnat decolare, la proiectarea către public a însemnat aterizare.


Cineorama publicat: 2020-03-08T10:15:03+02:00, actualizat: 2020-03-08T11:25:07+02:00 by Călătorie în Trecut