Tractorul Lombard Steam Log Hauler

În anul 1856, în statul Maine s-a născut un om ce avea să revoluţioneze puternic mai multe industrii, Alvin Orlando Lombard. A dovedit de mic aptitudini deosebite în domeniul mecanicii şi a construit de la vârste fragede mici maşinării, una dintre ele fiind maşina pentru despicat lemne, unică în felul ei pentru că folosea doar energia apei !

Mai târziu, în anul 1901, inginerul Alvin Lombard patentează tractorul cu abur Lombard Steam Log Hauler şi devine inventatorul primului vehicul cu şenile pe roţi.

Lombard-Steam-Log-Hauler-4

Alvin a făcut astfel primul pas concret în dezvoltarea şenilatelor. Tractorul său, Lombard Steam Log Hauler, a fost utilizat cu succes mai întâi în domeniul forestier la transportul buştenilor tăiaţi din păduri. Echipajul consta din 4 oameni: un inginer, un pompier, un conductor şi un timonier. Lombard-Steam-Log-Hauler-0

Dintre toţi sarcina cea mai grea o avea timonierul. Pe lângă faptul că fumul îl orbea uneori iar scânteile îi puteau aprinde hainele, pentru că „trenul” nu avea frâne iar în pantă odată încărcat cu până la 300 de tone de buşteni prindea viteze periculoase, el trebuia să ia rapid doar decizii corecte !

Lombard-Steam-Log-Hauler-2

Într-o duminică, la o demonstraţie în Colebrook, tractorul Lombard Steam Log Hauler a tractat un şir foarte lung de sănii încărcate cu buşteni masivi. Sute de mii de oameni au venit din Boston şi de la fabricile de cherestea şi s-au aliniat de-a lungul drumului, chiar în pădure, să vadă minunea. Ba chiar şi bisericile au fost închise pentru ca oamenii să poată veni …

Lombard-Steam-Log-Hauler-3

Demonstraţia a fost atât de bine primită şi de impresionantă că un cherestegiu a scris pe loc, atunci şi acolo, un cec de 5000$ !

Tractorul Lombard Steam Log Hauler publicat: 2013-11-09T21:55:30+00:00, actualizat: 2017-01-03T07:45:46+00:00 by Călătorie în Trecut